Festival International de colinde 2016

Între 10 şi 11 decembrie 2016 asociaţiile Nepsis Franţa şi Lieux Possibles au organizat la Paris, primul festival de colinde de tip concurs, organizat în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale (MOREOM).

La eveniment a fost prezent şi Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, care le-a mulţumit tuturor coralelor pentru participarea lor şi mesajul pe care l-au transmis prin interpretarea colindelor:

„Coralele, îngerii din cer care ne cântă, de fapt spre aceasta ne îndeamnă: spre bună-voire, spre înţelegere, spre împăcarea cu ceilalţi”.

Coralele

Şapte corale româneşti venite din diverse oraşe din Europa au umplut Catedrala mitropolitană Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail de armonie, bucurie şi ambianţă caldă de Crăciun:

Corala Dirjor Ţară / Oraş de provenienţă
Sf. Andrei Georgel Popa Austria – Viena
Sf. Martiri Brâncoveni Dr. Claudiu Pătrașcu Germania – Nürnberg
Plugușorul Pr. Constantin Papuc Germania – Saabrucken
Cântăm Domnului Pr. Cristian Vasilescu Italia – Torino
Agapis Daria Şeuţă Franţa – Villeneuve Saint-Georges
Sfântul Ştefan Cel Mare Andrei Burdeniuc Franţa – Montreuil
Sfinții Arhangheli Ionuţ Furtună Franţa – Paris

Prin repertoriul lor bogat, acestea au încercat să răspundă criteriilor celor 2 probe de concurs: proba repertoriului concursului, ales în prealabil de juriu şi proba repertoriului la alegere.

Proba repertoriului concursului a constat în interpretarea a 3 colinde (colindul concursului: „Vine Crăciunul pe seară”, un colind psaltic şi un colind în limba ţării de adopţie), notându-se tehnica şi omogenitatea grupurilor, iar proba repertoriului la alegere a constat în alegerea unui recital care să nu depăşească 15 min, notându-se originalitatea şi coerenţa coralelor.

Deşi formate din membrii neprofesionişti, fiecare corală a încercat pe parcursul celor 2 zile de festival, să convingă, atât publicul cât şi juriul, de calitatea artistică deosebită, a fiecăruia.

 

Juriul

Juriul, prezidat de celebra soprană Viorica CORTEZ a fost format din:

Viorica CORTEZ 

Andreea SOARE, soprană

– pr Emilian MARINESCU, responsabil al Departamentului Cultural din cadrul MOREOM

– pr diac. Viorel GALA NEDELCU

Aceştia au notat :

– Tehnica vocală: timbru, articulaţie, execuţia ornamentelor

– Muzicalitatea: ritm, acuitate intonaţională, omogeneitate, expresie, precizie armonică

– Interpretarea: dinamica, tempo, nuanţe, frazare, respect stil, echilibru vocal

– Altele: alegerea şi respectarea repertoriului, raport cor-dirijor, participare scenică, încadrarea în timp

Câştigătorii

În total s-au oferit 5 premii:

Premiul I – în valoare de 1000 €

Premiul II – în valoare de 600€

Premiul III (x2) – în valoare de 300€ (fiecare)

Premiul de popularitate

Toate coralele au primit diplome de participare, pentru a-şi aminti cu drag de această frumoasă experienţă.

Premiul Corala Ţară / Oraş de provenienţă
I Cântăm Domnului Italia – Torino
II Sf. Andrei Austria – Viena
III Sf. Martiri Brâncoveni Germania – Nürnberg
III Plugușorul Germania – Saabrucken
Popularitate Sfinții Arhangheli Franţa – Paris

La finalul festivalului toţi invitaţii dimpreună cu publicul au fost invitaţi de organizatori la o masă caldă cu sarmale, cozonac şi vin fiert.

Astfel, în cea mai frumoasă ambianţă frăţească, cu miros de scorţişoară şi plini de bucurie, au colindat împreună peste 150 de oameni, vestind apropierea sărbătorii Naşterii Domnului, în catedrala Sf Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail din Paris.

Să ne ajute Dumnezeu să ne vedem cu bine la o nouă ediţie a festivalului, la fel de sănătoşi şi bucuroşi.

 

Crăciun Fericit!

 

#NepsisFrance

@decembrie 2016

_ _ _ _ _ _

Inregistrarea de Sambata 10 decembrie o gasiti : AICI 

Inregistrare de Duminica 11 decembrie o gazette : AICI

Poze (disponibile pe Facebook) : Ziua 1 ;  Ziua 2 

_ _ _ _ _ _

This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *