Nepsis Franta la Congresul Nepsis UK

Între 21 şi 23 octombrie 2016 a avut loc Congresul anual Nepsis UK, la Luton. Câţiva dintre tinerii din Nepsis Franţa au onorat invitaţia prietenilor noştri „englezi” şi au participat cu mare bucurie la eveniment.

Andreea, una dintre voluntarele noastre participante la Congres, ne-a împărtăşit experienţa ei alături de voluntarii neptici din Luton:

„   Nemaiparticipând la alte congrese Nepsis în afara Franței, îmi puneam nenumărate întrebări: cum se va  desfășura? Pe cine voi întâlni acolo? Cum am sa interacționez cu persoanele care urmau să fie noua mea familie timp de trei zile …?

Bineînțeles, aceste întrebări au ramas fără răspuns până la ajungerea mea în Londra, dar totul a devenit mai ușor decât mi-am imaginat, graţie Alexandrei şi Teodorei, alături de care am participat la acest eveniment. Toate trei am fost cazate la o familie minunată, parte a comunităţii româneşti din Luton, unde dealtminteri a avut loc si congresul Nepsis UK.

    Am avut onoarea ca Preasfințitul Ignatie să fie prezent pe toată durata celor trei zile. Preasfinția Sa împreună cu părintele paroh Ioan, ajutați de către credincioșii parohiei, au facut în aşa fel încât totul s-a desfășurat extrem de bine şi conform programului.

Invitatul special a fost Parintele Constantin Necula care a avut o răbdare deosebită, răspunzând în stilu-i caracteristic tuturor întrebărilor adresate.

Atât cuvântul Părintelui Necula cât şi atelierul de discuții au durat mai bine de șapte ore. Șapte ore de învățătură, șapte ore pline de energie pozitivă, șapte ore care m-au încărcat sufletește cât pentru un an .

Dar oare cineva a văzut timpul trecând? In orice caz, nu am fost eu aceea J

Doream ca acestea să nu se termine niciodată. Simţeam o sete nemarginită. Cu cât parintele avansa în vorbe, cu atât doream să ştiu mai multe, să descopăr taina ascunsă a acestora. Eram atât de bucuroasă să ma aflu printre acești oameni!

        Seara nu se putea încheia mai bine decât cu un concert care ne-a mângâiat şi mai mult sufletele: voci duioase si calde, pline de iubire… Mai apoi , după Vercernia pe care am săvârșit-o împreună cu toţi tinerii, ne-am îndreptat spre case pentru a ne pregăti pentru Sfânta Liturghie de a 2a zi.

Nefiind obosite am stat de vorba cu gazda noastră, Floarea, sau Flori cum ii spuneam noi. Curioase din fire, Flori a fost nevoita sa ne împărtășeasca unele momente din viața ei, ceea ce a creat o ambianţă de familie, completă. După multe râsete am decis sa ne odihnim puţin trupurile, sufletele fiind deja odihnite.

      In  ziua de Dumincă o parte din noi am îmbrăcat straiele tradiționale. Acestea, prin vechimea lor, păreau vii, purtând în ele o istorie, o poveste… povestea bunicilor nostri. Noi, purtându-le am simţit cum ne identificam din ce în ce mai mult cu această poveste din care provenim, construind la rândul nostru o nouă istorie care va fi, poate, povestită peste ani şi ani .

Când am ajuns la biserică, aceasta era plină de oameni care așteptau cu nerăbdare începutul Sf Liturghii şi binecuvântarea Preasfințitului Ignatie. M-am apropiat încetișor de strana, acolo unde imi place sa fiu in timpul Liturghiei.  Când strana a început să cânte, am simțit fiori pătrunzându-mi până în cele mai ascunse adâncuri ale mele .

După Sfânta Liturghie ne-am bucurat cu toții de unul de celălalt, de binecuvântarea de a fi împreună şi am  luat masa, fiind deja ușor înfometați. Bucatele au fost de altfel deosebit de delicioase!!

La final, mi-am luat ramas bun de la oamenii dragi pe care i-am întâlnit in aceste trei zile. Am plecat cu nădejdea ca am sa-i revăd pe cei care mi-au fost familia pe durata celor trei zile, familie de care m-am ataşat foarte tare şi pe care simte deja că o iubesc .

Despărţirea de oamenii frumoşi pe care i-am întâlnit m-a întristat puţin, dar in același timp am plecat fericită pentru că Dumnezeu mi-a dăruit toate aceste momente privilegiate.

A fost un congres bogat în toate, de la învățătură până la iubire. Sunt fericită că am putut fi prezentă.

E atat de frumos de a fi înconjurat de oameni care-L iubesc pe  Dumnezeu!

Slava Lui Dumnezeu pentru toate!

Andreea Bohoraş

@Parohia Sf Trei Ierarhi – Paris-Romainville

Îi mulţumim Andreei pentru cuvintele frumoase, iar pe voi vă lăsăm să ascultaţi conferinţa Pr Necula din timpul Congresului.

Doamne ajută! 🙂

 

#EchipaNepsisFranta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *